11 septembrie 2007

11 septembrie

Acum 6 ani eram pe malul Adriaticii, la o scoala de vara desfasurata (evident) toamna. Gazdele noastre italiene s-au straduit atunci sa ne faca sederea placuta, obligandu-ne, timp de 2 saptamani, sa mergem dimineata, la pranz si seara la cursuri despre democratie si capitalism in sud-estul Europei, astfel ca n-am vazut plaja sau soare, decat in drum spre si dinspre hotel/restaurant. Cu exceptia unei zile, cand s-au indurat de noi si ne-au oferit o excursie la Firenze...

Tin minte ca atunci m-am amuzat copios cand un domn de pe la Comisia Europeana ne zicea ca Romania va intra in 2007 in UE. In 2001 ne zicea asta. Nu prea l-am crezut, dar avea aerul ca stie el ce spune, lasandu-ne sa intelegem ca jocurile sunt facute, ca suntem luati in custodie de Occident (parca ne-a facut si cu ochiul, noua, romanilor de acolo).

Printre participanti la scoala de vara erau si sarbi, croati, bosniaci, bulgari, greci sau macedoneni. Cam de prin toate tarile din Balcani.

Era cam la 2 ani dupa ce NATO bombardase Serbia, in 1999. Oliver, un sarb din Belgrad, ne povestea cum a explodat o bomba americana la 150 de metri de el, aruncandu-l cativa metri prin aer, chiar in capitala sarba. Sarbii erau destul de anti-americani, croatii si bosniacii dimpotriva. Dar se intelegeau bine intre ei, cam toti astia din fosta Iugoslavie. Parea ca razboiul nu le-a sapat carari de ura pe creier - bine, erau si tineri, si nu pareau foarte nationalisti. Mai erau si studenti sau absolventi si dadeau semne clare ca sunt persoane inteligente.

Pe 11 septembrie 2001, pe la ora 3 si jumatate dupa amiaza, eram intr-o pauza intre cursuri. Eram cu totii in sala calculatoarelor, ne citeam mailurile, televizorul mergea pe CNN. La un moment dat am vazut ceva neobisnuit cu "Breaking News", transmisie din New York. Am crezut initial ca fumega un cos de fabrica, asa parea primul turn lovit, filmat de departe. Dupa ce ne-am lamurit despre ce e vorba si s-a strans lumea la TV sa vada ce se intampla - al doilea avion a lovit celalalt turn al WTC. Cand s-a aflat ca inca un avion se ciocnise de Pentagon si unul a fost doborat era deja foarte limpede ca ceva nasol de tot se intampla.

Nu stiu de ce, m-am uitat imediat atunci la fata lui Oliver, sarbul. Omul era socat, nu-i venea sa creada. Si ceilalti baieti si fete din Serbia erau tacuti, incruntati, tristi. Parca mai afectati decat restul. Spre deosebire de noi ceilalti, ei trecusera, cu doar 2 ani in urma, prin razboi la ei acasa. Cei mai "anti-americani" dintre toti cei prezenti pareau cei mai afectati de ce se intampla.

Cand am vorbit dupa aceea cu ei mi-au spus ca nu-i urau pe cei care le bombardasera capitala, blocurile, televiziunea, podurile. Doar isi doreau ca nimeni sa nu mai treaca prin cosmarul prin care trecusera ei. Spre deosebire de cei mai multi dintre noi, ei chiar stiau despre ce e vorba...

La cateva zile dupa aceea s-a organizat un moment de reculegere in memoria victimelor. Sarbii ne-au rugat sa-i lasam pe ai sa depuna coroana si nimeni nu a avut nici o obiectie...

Niciun comentariu: