Elliniki Dimokratia - Republica Elena.
(continuarea unui post anterior)
A doua zi in Grecia am petrecut-o intr-un mod extrem de placut: autocar, vapor, autocar, hotel. Dupa o scurta calatorie de la Serres la Uranopolis, statiunea din care se fac imbarcarile pentru croazierele catre muntele Athos, ne-am urcat in vasul care efectua zilnic respectiva croaziera. In timpul acestei calatorii am dat, pentru prima data (in viata), cu ochii de Marea Egee.
Cei care au fost pe acolo stiu ca pe muntele Athos nu au voie femeile. Si nici barbatii, daca nu au aprobare de la Patriarhie sau de nu mai stiu unde. Iar ca turistii sa nu fie complet dezamagiti si sa mai piarda Grecia ceva din PIB-ul generat de turism, se accepta totusi ca vasele sa navigheze de-a lungul coastelor peninsulei Athos, dar la nu mai putin de 500 de metri. Banuiesc ca aceasta distanta a fost calculata astfel incat calugarii de la Sfantul Munte sa nu fie tentati sa se uite pe geamuri dupa turiste care fac plaja pe copertinele vapoarelor. Desi, la ce tehnologie au binoclurile in ultima vreme...
De departe, manastirile par interesante, ca arhitectura si locatie pe cele mai imposibile stanci, unele dintre ele. Asa cum aveam sa constat mai incolo si la Meteora, calugarii greci au inventat alpinismul.
Mare, pescarusi flamanzi care vanau si ei o bucatica de biscuite, o maslina, o atentie, soare orbitor, caldura sufocanta. Liniste. Se auzea doar huruitul motoarelor ambarcatiunii in care eram si zgomotul valurilor create in siajul navei.
Pe nava, un mic exemplu de kitsch nu putea lipsi, totusi...
Dupa amiaza am pornit spre Thessaloniki, pe care nu l-am vazut decat din mers, cu exceptia unui mic popas la Turnul Alb, principalul monument din oras si care dateaza din epoca ocupatiei otomane, folosit pe atunci ca puscarie.
Seara am ajuns in Paralia Katerini, care este o frumoasa statiune romaneasca pe malul Egeei, vizitata uneori si de greci. Greci care, pentru a se descurca acolo, au invatat si romaneste, ba unii mai perspicaci au prins si cateva cuvinte in engleza. Oricum, sunt foarte multi romani acolo, si nu doar turisti, ci si patroni de restaurante, magazine si nu m-ar mira sa aiba si hoteluri.
Meniuri in romana te ajuta sa te decizi mai usor ce vrei sa alegi intre cele 2-3 feluri principale de mincare greceasca sau, daca ti-e dor de mincarea traditionala romaneasca, au chiar si stramoseasca pitsa, scrisa chiar asa, dar cu litere grecesti (pizza e stramoseasca in sensul ca unii din stramosii nostri sunt de la Roma).
Cum biletul nostru includea si cateva excursii prin Grecia (ca n-as fi suportat sa ma duc sa stau 7 zile la soare pe plaja, ca o placinta), in urmatoarele 3 zile n-am avut liniste: am mers cu autocarul de am capiat, am parcurs miliarde de kilometri de la Paralia la obiectivele respective, dus-intors, ne-am bucurat de zapuseala infernala de afara si din Setra, am transpirat tone de apa, am baut kilotone de apa plata (nu gasesti apa minerala in Grecia), am infulecat tzatziki si suvlaki si gyros, am baut bere.
Dar despre toate acestea, in episodul viitor. Ramineti aproape pentru ca, evident, nici nu stiti ce pierdeti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Ei mon cher, te-ai intors, ai? Si taci malc, nu dai un semn de viata. :)
Las` ca tot ii bine, ca macar ne dai poze din vacanta ta insorita. Ca mie-mi plac pozele, spun cat 1000 de cuvinte. Fain ti-o fost. :)
un pic mai frumoasa vacanta ta decat a mea:-)
Malina,
nu tac malc, dimpotriva am gura destul de mare, dupa cum se vede. Dar banuiesc ca tu fiind o vizitatoare si cititoare fidela a superbului meu blog (glumesc, desigur :P ) cu siguranta ai remarcat ca de vreo 2 saptamani tot povestesc pe aici. Daca ai vrut sa zici ca n-am comentat nimic pe blogul tau in ultima vreme, ei bine, rau ai facut, pentru ca s-ar putea sa comentez :D ... atunci sa te tii :)
Dalia,
a fost foarte frumos, fiind prima vizita in Grecia am ramas efectiv cu gura cascata de cat de fain poate fi acolo. Mie imi place muntele, nu ma dadeam in vant dupa mare si plaja... pana anul asta. Marea de la ei e mult mai misto decat aia de la noi. Prin urmare si-asa deci, fiind vorba despre greci, e de la ei! (cum se zice cand se defecteaza ceva, cablul sau curentul...). De anul asta imi place si marea, mai exact Marea Egee :))) care se imbina armonios cu muntele.
Mai povestesc, mai pun si poze. Stay tunned :)
miorita laie, laie bucalaie,
de 2 week incoace gura nu-ti mai tace
:)
vad, vad ca te-ai intins la povesti
bravos, asa se face, da si poporului umilit din impresiunile dumitale de vacanta, ca te vaz tare incantat
si cum nu te-am mai vazut pe la mine, am crezut ca inca esti plecat in tarile calde si nu-ti mai calcai batatura
dar tu, boierule, te intorsei demult dar nu-mi dadui de stire, ai?
frumos iti sade!
bravos, sa ne mai scrii
si vrem si poze de pe plaja
Trimiteți un comentariu