Asadar, mareata Grecie a fost ocupata de romani, care initial i-au oferit o oarecare autonomie facand-o doar protectorat. Grecii, mandri din fire si neimpacati cu gandul ca la acel moment o aveau mai mica (puterea militara) decat latinii, s-au rasculat in 88 i.Chr.
Roma a reactionat dur si le-a bagat Sulla in coaste, zdrobind revolta. Mai tarziu, in 27 i.Chr. augustul Augustus a reorganizat peninsula greaca si a transformat-o in provincie romana.
Desi erau ocupati de romani, grecii si cultura lor au ramas mereu un model pentru romani, care priveau cu respect realizarile civilizatiei elene. Filosofii romani citau la greu din grecii clasici, poetii romani ii cantau si ei pe eroii si scriitorii greci, ba chiar si unii imparati romani, precum Nero sau Adrian, au avut un respect deosebit pentru greci.
Nero, de exemplu, a participat la Jocurile Olimpice (desi traditia zicea ca doar grecii pot participa) si a mai si castigat! La toate probele!! (cooperativa, cooperativae). Asta da performanta - veni, vidi, vici din prima! Ma rog, controalele anti-doping nu existau pe vremea aia, si chiar daca ar fi existat nu vad cine ar fi avut tupeul sa-l controleze pe imparatul-jucator in functie. Din fericire pentru greci, Nero nu a dorit sa compuna poezii cu Atena in flacari, limitindu-se la orasul Roma pentru lirismul sau aprins...
Adrian i-a iubit si el foarte mult pe greci, si mai ales pe Antinous, amantul sau, pe care l-a agatat cand o poposit odata, la o trecere prin regiune. Deci i-a iubit cu adevarat, nu a facut doar exercitii de imagine, ca Nero!
In aceasta atmosfera decadenta si curioasa, crestinismul a aparut si s-a raspandit rapid in Grecia, in special gratie eforturilor apostolului Pavel. Odata cu crestinarea intregului Imperiu si dupa divizarea lui in doua, Imperiul roman de rasarit a devenit practic un stat crestin grecesc cu capitala la Bizant.
Perioada bizantina a vazut o inflorire remarcabila a religiei crestine, in special prin dezvoltarea monahismului.
In aceasta epoca au fost construite primele manastiri ortodoxe pe muntele Athos. In prezent, manastirile de aici nu sunt accesibile decat de pe mare si doar barbatilor. Femeile nu au avut si nu au voie sa intre pe acest teritoriu ( !!! :)))) ) - incalcarea acestei legi fiind pedepsita cu inchisoare de la 1 la 2 ani! Interdictia vizeaza reducerea tentatiilor pentru cei care locuiesc acolo. Precizez ca nu mi se pare politically correct - in sensul ca pedeapsa ar trebui sa fie inasprita (si apoi, eventual, anulata).
Epoca cruciadelor a prilejuit o infratire intre crestinii ortodocsi si cei catolici, uniti in lupta lor comuna contra musulmanilor. Numeroase armate occidentale au trecut prin peninsula greaca pentru a elibera Ierusalimul, folosindu-se de aceste ocazii pentru a-si arata pretuirea pentru valorile grecesti, prin jefuirea Bizantului.
Dupa caderea Constantinopolelui, in 1453, a urmat inca o perioada grea pentru greci. Imperiul Otoman a ocupat toate teritoriile locuite de greci, fortand astfel pe multi dintre ei sa emigreze (cei mai multi din elita greaca plecand in Italia, unde au contribuit la dezvoltarea curentului renascentist). Cu toata ocupatia, otomanii au permis, in general, popoarelor supuse sa-si pastreze religia si o forma limitata de autonomie. Mai mult, vecinii nostri greci (unii dintre ei) au avut si ocazia de a o duce bine sub turci, fanariotii aflandu-se in elita politica si economica a imperiului otoman - ba au condus si Tarile Romane in sec. XVIII si inceputul sec. XIX.
In 1821 are loc Revolutia Greaca, sau razboiul de independenta, pornit de Alexandru Ipsilanti si terminat de frate-su, Dimitrios Ipsilanti. Alex a incercat sa-i convinga pe romani sa participe si ei la eliberarea Balcanilor de sub turci, dar s-a pierdut in amanunte si certuri marunte cu Tudor Vladimirescu si pandurii lui, s-au ciondanit intre ei si in final au murit rapid amindoi. In fine, in 1832 Grecia isi obtine independenta, dupa un razboi sangeros care a suscitat simpatia Europei occidentale fata de stravechea Grecie ce se lupta sa scape de dominatia otomana. Aceasta simpatie s-a reflectat si in participarea lordului Byron la acest razboi de independenta, lordul profitand de ocazie pentru a muri (romantic).
Situatia dupa obtinerea independentei in Grecia a semanat oarecum cu cea din Principatele Romane dupa 1859, in sensul ca odata ce s-au vazut cu sacii in caruta diferitele factiuni grecesti au inceput sa se certe atat de rau intre ele ca au ajuns la razboi civil. In final s-au ales cu un principe strain (cado de la marile Puteri), si anume neamtul Otto von Wittelsbach. Otto nu a rezistat decat pana in 1863, cand a fost poftit sa plece (probabil avea numele prea scurt) si in locul lui a fost instalat rege Wilhelm von Schleswig - Holstein - Sonderburg - Glücksburg. Sper ca s-a retinut... Similar, la noi in 1866 era invitat sa ne fie domnitor Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (baiat destept Bratianu, s-a prins ca numai nemtii pot face o treaba serioasa aici...).
In primul razboi mondial Grecia a fost de partea buna a baricadei (adica cu invingatorii, ca si Romania), iar in al doilea razboi a fost ocupata de Germania, dupa ce Mussolini s-a chinuit penibil, fara succes, sa o ocupe. (de altfel in WW II acesta a fost un pattern: intai incercau italienii fara succes sa cucereasca ceva, dupa care trimiteau nemtii trupe si ocupau imediat, avand probabil numai ganduri bune si printre dinti la adresa eficientei aliatilor italieni).
Dupa eliberarea de sub nemti, cu ajutorul aliatilor, si scapati astfel de dusmanul extern, grecii au inceput, bineinteles, un mic razboi civil intre ei - mai exact intre comunisti si cei de dreapta. Din fericire pentru eleni, comunistii nu au reusit sa "elibereze" tara de sub jugul capitalist imperialist asa ca Grecia a fost nevoita sa urmeze calea prosperitatii si, dupa o perioada tulbure, cu dictatura si scandaluri, calea democratiei. Apoi au intrat in UE in 1981, economia creste frumos, au organizat si Olimpiada in 2004, turismul merge, leafa curge...
Happy end!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu